Pe căldurile astea ce ar fi de văzut... în afară de multă gheaţă, mojito-uri şi aere condiţionate... Numai în America lumea se înghesuie la cinema, deşi ar trebui şi aici, nu de alta, dar e mai răcoare în săli. Şi iată că am găsit ceva bun. Gwoemul / The Host / Monstrul, mega-hitul sud-coreean de anul trecut, atacă şi la noi (aşa cum poate şi el, că e într-o singură copie, săracul, dar "size doesen't matter", dixit Godzilla promotion). Aşa vin monştrii coreeni, cîte unul, dar bun. Altfel nu s-ar povesti de succesul imens internaţional, criticile la superlativ, succesul absolut în Coreea şi distribuţia în SUA.
Eu l-am văzut anul trecut la Cannes, unde a fost hitul surpriză al ediţiei şi cel mai căutat film din market. E un film interesant, cu un monstru (făcut de Orphanage Inc., care s-a ocupat de efectele la Hellboy şi Pirates of the Caribbean), cu o familie disfuncţională şi cu aere de comedie. De fapt e o combinaţie post-modernă de genuri, mă uit la cum e descris pe internet şi văd aşa, Action / Adventure / Comedy / Drama / Fantasy / Horror / Sci-Fi / Thriller. În prezent e în pre-producţie remake-ul american care însă nu ştim cum va fi, clar, mai politically correct şi mai pro-american (totul porneşte aici de la poluarea cu deşeuri radioactive într-o bază militară americană, v. Piranha, aruncate în râul Han, care creează monstrul din titlu).
Bong Joon-ho e un regizor serios, nu schlock, care a făcut Memories of Murder, un Se7en totalitarist coreean sau un fel de Examen şi Citizen X, dacă preferaţi. Iar actorul principal, Kang-ho Song, este o vedetă locală, din filmele lui Park Chan-wook, Sympathy for Mr. Vengeance, Sympathy for Lady Vengeance şi JSA. Apar şi actori americani, în roluri episodice, Scott Wilson şi Paul Lazar. Gwoemul depăşeşte şi transcede genul, pentru că filmul nu este despre un monstru mutant-mutagen, anti-american, ci despre o familie sărmană şi cum se uneşte ea şi porneşte într-un comando stângaci, gen Predator, dar de la şcoala ajutătoare. Dar simpatia pentru personaje, underdogs, neîndemânatici, paria, creşte progresiv şi devine tensiune dramatică. Este exact opusul filmului cu monştrii american, care se axează pe efecte speciale şi nu pe personaje. E un Jaws / Fălci coreean, cu elemente de Godzilla (care apare de la mutaţiile atomice), dar şi de Alien sau mai recent, The Relic al lui Peter Hyams, care a fost un mega-eşec când a ieşit. O grămadă de situaţii sunt inedite, monstrul e hiper-kinetic, şi toată lumea s-a excitat la maxim nu degeaba, pentru că aşa un film nu s-a mai văzut de ani de zile.
Dacă nu vă amuză genul şi vreţi aventuri juvenile, Cei patru fantastici sunt din nou în oraş, cam peste 12 ani nu m-aş risca, deşi Silver Surfer-ul arată excelent. Singura asemănare cu Gwoemul e faptul că o parte din efecte sunt făcute tot de The Orphanage.
Alin Ludu Dumbravă
Şapte Seri, iunie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu